Amintiri...

   Simt nevoia de a-mi aminti copilăria. De a-mi aminti tot ceea ce involuntar am uitat. Cum mă așteptam ca toate să cadă din cer, pentru a-mi satisface nevoia.
   Dar acum, vreau să îmi amintesc cât de fericită eram cu lucruri simple, fără tehnologia din ziua de azi. Fără noutăți pe care le aflu acum pe loc. Doar cu lucruri ca o jucărie sau un animal de casă. O lume în care eram singura stăpână, în care nu știam ce sunt problemele, în care eram ocrotită de ură și invidie.
   Aș da orice să trăiesc din nou în acel univers. Aș lua în mână toate sentimentele rele și le-aș strivi cu un zâmbet de copil inocent. Dar trecutul nu se întoarce, la fel cum noi nu ne schimbăm amintirile.
   Un sfat: nu lăsați să treacă o zi fără să vă gândiți la trecut. O să vă facă să zâmbiți indiferent de anul ales. Amintirile vor aduce întotdeauna o întâmplare poznașă la iveală. Și acea întâmplare, oricât de insignifiantă ar fi fost atunci, acum vă va arăta că a fost una din cele mai frumoase din viața și copilăria voastră.

Doar tu...

Un strop de fericire, un pahar de tristeţe. Cam aşa mă simt când te văd. Tu eşti ascuns în amintiri, eşti părtaş la tot ceea ce înseamna "a fost odată". Şi am o singură problemă. Până acum a fost totul bine, te-am uitat, m-ai uitat. Dar acum inima mea se strange când te vede, mintea mea pluteşte în vremea când eram împreună. Te ador şi te urăsc în acelaşi timp. Dar încă te visez. 

    

Schimbarea.

Nimic nu e ceea ce pare. Speranta e vie din nou, dar arde atat de tare sa o inspiri si sa o pastrezi inauntru... As vrea sa fie totul usor, sa fiu iar acea fetita care se juca fara teama, care nu stia ca un sarut inocent pe buzele prietenului ei avea mai tarziu sa fie o schimbare drastica. Si fie ca acum vreau sa schimb totul, trecutul nu se intoarce. :)